Foto: Mediafax
„În ceea ce priveşte Ucraina, am avut o discuţie despre cazare pentru refugiaţi cu factorii de execuţie, structuri de informaţii care veghează la siguranţa frontierei, şi MAE", a spus Traian Băsescu, în cursul unei declarații de presă.
Potrivit acestuia, aprecierea generală este că România trebuie să arate deplină stabilitate.
„România e pregătită, dacă va fi un flux de imigranţi, să-i preia, sigur, în faza initiala circa 3.500”, a spus preşedintele.
Traian Băsescu a mai spus că România va fi de acord, joi, la CAE, cu aplicarea de sancţiuni individuale pentru cei responsabili de aplicarea excesivă a forţei la Kiev, dar a subliniat că nu este momentul unor sancţiuni economice împotriva Ucrainei.
„S-a trecut un prag şi nu se poate merge mai departe (...) Forţele de ordine au fost provocate, dar răspunsul a fost disproporţionat. Cei 25 de morţi sunt exemplificarea faptului că ambele părţi au depăşit nişte limite, iar principala responsabilitate revine statului, care a răspuns cu o forţă disproporţionată provocărilor”, a precizat Traian Băsescu.
Şeful statului a spus că, joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe, „România va fi de acord cu aplicarea de sancţiuni individuale pentru cei responsabili de aplicarea excesivă a forţei”.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a subliniat că nu crede că este „momentul aplicării unor sancţiuni economice împotriva Ucrainei care, oricum, se află într-o situaţie economică dificilă”.