„Inundaţii în mai toate zonele ţării, furtuni, grindină, culturi agricole distruse, acoperişuri smulse de vijelii, alunecări de teren, case, păduri, stâlpi de electricitate şi livezi puse la pământ, sate izolate.
Nu Preşedinte, nu Premier, nu miniştri, nu politicieni printre oamenii loviţi de natură. Ei doar citesc şi se consideră informaţi, văzându-şi liniştiţi de weekend-ul prelungit”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.
El mai spune că politicienii nu au mai făcut apel la patronii de firme pentru a strânge ajutoare, „de frica acuzaţiilor DNA că ar putea obţine foloase necuvenite în voturi,ceea ce le poate aduce închisoare”.
„Părem o naţiune căreia parcă nu-i mai pasă de necazurile amărâţilor loviţi de furia naturii.
Sau poate aşteptăm să-i vedem pe procurori în cizme de cauciuc împărţind apă şi conserve în zonele sinistrate ? Ei, cu siguranţă, n-ar face-o pentru voturi, dar nici nu le pasă de sinistraţi, pentru simplul motiv că ei sunt bugetari numiţi şi nu aleşi prin vot”, mai scrie Traian Băsescu.
„Legătura între votant şi politician este însă una care trebuie să se manifeste în primul rând atunci când oamenilor le este greu, iar acum, oamenilor afectaţi de inundaţii le este tare greu”, adaugă el.