Traian Băsescu a amintit câteva dintre eşecurile avocatului Gheorghiţă Mateuţ. Printre acestea, procesul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, care a primit o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani şi 6 luni, dar şi cel al fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Acesta din urmă are de executat o condamnare de cinci ani.
„De ce credeți că nu mai câștigă Mateuț? Mateuț a fost mare cât timp judecătorii au fost mai slabi cunoscători de carte decât el. Mateuț dacă ajunge pe fond este un judecător probabil foarte slab, el se bate numai să nu se judece fondul. Și la Apostu și la Fenechiu și la Voiculescu, judecătorii știu mai bine procedura decât marele Mateuț”, a spus președintele.