Pentru a face economii, șeful statului a renunţat la o deplasare în Statele Unite, cu ocazia Consiliului de Securitate al ONU, de la sârşitul lunii septembrie.
„Noi am fost de acord cu o reducere la deplasări, pentru că, dacă ați văzut, pentru deplasarea în SUA mi-ar fi trebuit 2,3 milioane de lei, am renunțat la ea și am rămas cu banii pe care îi avem, un milion şi ceva i-am cedat bugetului de stat, deci nu ne afectează”, a declarat președintele Traian Băsescu.
Bugetul Administraţiei Prezidenţialea fost redus cu 1,1 milioane de lei, prin rectificarea anunţată de Guvern, cel al Curţii Constituţionale cu 400.000 lei, iar cel al Agenţiei Naţionale de Integritate cu 1,1 milioane lei. De alocări suplimentare urmează să beneficieze Afacerile Interne, Justiţia, Afacerile Externe şi Camera Deputaţilor.