Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost blocata mai mult de 6 ore

Data actualizării: Data publicării:
accident Constanta 2 030916

Autostrada Soarelui a fost blocată mai mult de 6 ore, astăzi, după ce un TIR încărcat cu cereale care circula spre Bucureşti a derapat şi a ajuns pe celălalt sens. Autotrenul a căzut peste un autoturism al cărui şofer a rămas încarcerat. Pompierii s-au chinuit aproape două ore să-l scoată de acolo, după care a fost preluat de un elicopter. 

accident Autostrada Soarelui 5 030916
accident Autostrada Soarelui 5 030916

Drumul până la locul accidentului s-a dovedit o provocare şi pentru echipele de intervenţie care au fost prinse, la rândul lor, în coloanele de maşini care blocau inclusiv banda de urgenţă a Autostrăzii.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: „Sunt aproape două ore de când medicii, dar şi cei de la descarcerare sosiţi la faţa locului să îl scoată pe şoferul blocat între fiarele contorsionate. În tot acest timp, funcţiile vitale îi sunt menţiunute cu ajutorul aparatelor.”

Accidentul s-a produs cu doar câteva minute înainte de prânz.

Adrian Creangă, purtător de cuvânt Infotrafic: „Acest camion care circula pe sensul către Capitală s-a răsturnat peste parapetul care desparte sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism Opel de pe sensul celălalt.”

În autoturism erau două persoane. Pasagerul a scăpat cu răni uşoare, însă şoferul a rămas blocat sub cabina TIR-ului.

Fotografiile trimise de telespectatorii Digi24 aproape imediat după impact arată că sensul spre Constanţa al autostrăzii s-a blocat total, remorca TIR-ului ocupând atât cele două benzi, cât şi banda de urgenţă.

Andrei Buliga, telespectator Digi24: „Am văzut norul şi cam atât. Suntem blocaţi şi aşteptăm.”

Chiar şi echipajele SMURD şi-au făcut cu greu drum pe Autostrada Bucureşti-Constanţa, până la kilometrul 33, la locul accidentului.

Cristian, telespectator Digi24: „Maşinile de pompieri au întâmpinat mari probleme, pentru că foarte mulţi şoferi se întorceau pe banda de urgenţă.”

După ce au reuşit să ajungă la şoferul care era încarcerat, pompierii au avut nevoie de ajutor pentru a-l scoate din mormanul de fiare.

Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU Bucureşti: „Echipajele de pompieri au reuşit să ridice cabina prin utilizarea unor perne de mare capacitate, perne pneumatice. E în stare stabilă, e conştient.”

După ce a primit primele îngrijiri, bărbatul a fost urcat în elicopter şi dus la spital.

În tot acest timp, şoferii nervoşi erau prinşi în coloane care se întindeau pe mai bine de patru kilometri. Aşa că cei a căror răbdare s-a epuizat mai rapid, au uitat orice regulă de circulaţie şi au revenit în Capitală pe banda de urgenţă, pe contrasens.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: „Încearcă în acest moment cei de la Drumuri să taie parapetele despărţitor tocmai pentru a le face loc echipajelor de intervenţie şi a îi debloca pe şoferii care sunt prinşi pe acest sens de mers.”

Comisar Ion Ilinca, şeful Poliţiei Autostrăzi: „Rolul blocării autostrăzii a fost acela de a nu ţine participanţii la trafic blocaţi pe autostradă, pentru că nu au pe unde să treacă, s-a desfăcut parapetul median, iar ce am avut blocat s-a scos atât pe contrasens, cât şi pe sensul Constanţa-Bucureşti.”


Actualizare 19:20. Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost reluată, după ce TIR-ul răsturnat a fost îndepărtat de pe carosabil. Blocajul a durat mai bine de 6 ore.

Actualizare 15:20. Șoferul tirului a fost scos din cabină, după ce a fost blocat mai bine de o oră și jumătate. Bărbatul a fost stabilizat de medici.

La fața locului a fost adusă o macara ca să poată fi ridicat autotrenul răsturnat pe șosea.

Actualizare 14:00. Poliția Rutieră a interzis accesul mașinilor din București spre Constanța pe Autostrada Soarelui. Parepetele în zona accidentului a fost tăiat.

Potrivit martorilor, cei de la ISU au ajuns ls șofer, el este conștient, și lucrează să-l scoată de acolo penru a-l transporta la spital.


Actualizare 13:10. Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, a declarat pentru Digi24 că „echipajele de pompieri au reuşit să ridice cabina prin utilizarea unor perne pneumatice. S-a realizat accesul către bărbat. E în stare stabilă, e conştient. În paralel se lucreza pentru descarcerarea și extragerea lui.”

El a precizat că în acele momente ateriza la fața locului și elicopterul chemat în ajutor, având în vedere traficul blocat de șoferii care se întorceau spre București pe aceeași bandă de mers.

Deocamdată nu se știe ora la care circulația va fi reluată, asta pentru „e nevoie de o macara pentru a ridica respectivul camion.”

Daniel Vasile a mai declarat că „autospecialele au întâmpinat dificultăți în a înainta de la kilometrul 28 până la 34, din cauza autoturismelor care se întorceau către Bucureşti și blocau banda de urgenţă.”

„Pentru șoferi nu se face nimic”

Deși la fața locului se intervine în continuare pentru eliberarea carosabilului, șoferii așteaptă de mai bine de o oră pentru a pleca de acolo.

„Toata lumea așteaptă. Nu se mai circulă pe banda de urgență. Mașinile de pompieru au întâmpinat mari probleme, pentru că foarte mulți șoferi se întorceau pe banda de urgență”, a spus Cristian, un șofer blocat pe A2, la Digi24.

„După aproximativ o oră și 40 minute a mai trecut o mașină pentru intervenții. Se pare că nu se taie până la ora asta balustrada. Nu mai avem apă, nimic. Suntem blocați și așteptăm. Se intervine în față. Pentru şoferi nu se face nimic”, a spus Andrei, un alt șofer bloat în trafic.


Un telespectator Digi24 ne-a trimis fotografiile cu accidentul. El ne-a mai semnalat că accidentul a avut loc în jurul orei 12:30.

Din primele informații, un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat pe autostradă.

Trei persoane au fost rănite. Pe sensul de mers către București se circulă pe o bandă.

Adrian Creangă, agent la Centrul Infotrafic, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că un autocamion și un autoturism Opel au fost implicate în accidentul de la kilometrul 33. „Camionul care circula către Capitală, s-a răsturnat peste parapet și a intrat în coliziune cu un Opel de pe celălalt sens. Pe sensul către Bucureşti se circulă îngreunat pe o bandă, iar către Constanţa traficul e oprit”, a a precizat el.

Bogdan, telespectatorul Digi24 care ne-a trimis fotografiile, a declarat că în acest moment intervin două mașini de pompieri și un laborator criminalistic mobil. „Se analizează substanța din TIR care s-ar presupune că e periculoasă sau nu”, a menționat el.

„Un tir s-a răsturnat de pe contrasens la 300 de metri în faţa noastră. Am văzut un nor de praf, a căzut peste un Opel. Coada are deja un kilometru în spate. Suntem de 20 de minute. Vin încontinuu și nu s-a tăiat parapetul ca să ne dirijeze, pentru că nu se poate sta aici”, a mai spus el.


Dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni ştire luaţi legătura cu noi la secţiunea DigiVOX a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail sau pe contul nostru de Facebook sau de Twitter. Ne puteţi contacta şi telefonic sau ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume. Anunțul făcut de oficialii MAI
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Guvernul admite: NU are bani să crească pensiile. Ce spune DOCUMENTUL care întristează pensionarii
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...