Tradiția spune că cei 40 de sfinți au fost soldați torturați până la moarte pentru ca nu au vrut să se închine unor idoli și și-au păstrat religia creștină. Așa că, pe 9 martie, gospodinele pregătesc 40 de colaci pe care îi dau de pomană.
În Dobrogea și Muntenia, colacii sunt fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă. În Moldova au forma cifrei 8, un simbol al infinitului și echilibrului divin, și sunt făcuți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.
Tot în această zonă, sărbatoarea celor 40 de mucenici coincide cu începerea anului agricol. Așă că oamenii merg la biserică și iau aghiasmă pentru a stropi câmpurile, fiind convinși că astfel vor avea o recoltă bogată.
De asemenea, tradiţia mai spune că bărbaţii ar trebui să bea 40 de pahare cu vin, pentru a fi sănătoşi tot anul.