Topul cheltuielilor pentru sisteme informatice în ultimii cinci ani

Data publicării:
tastatura calculator internet posibil hacker

 

Ministerul Mediului a alocat cei mai mulţi bani în ultimii cinci ani pentru achiziţiile publice în IT&C.

Primul contract, de aproape 342 de milioane de lei, a fost câştigat la licitaţie de o asociere formată din patru firme. Sunt fonduri europene pe care instituţia le-a cheltuit pentru prima fază a sistemului informatic de management al apei.

Acelaşi minister a plătit 166 de milioane de lei pentru un alt contract finanţat prin intermediul Programului Sectorial de Mediu.

Pe locul al treilea în clasamentul celor mai mari contracte se află Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. 160 de milioane de lei a dat instituţia din bugetul propriu pentru mentenanţa şi extinderea sistemului informatic.

Din fonduri proprii a alocat şi Imprimeria Naţională peste 108 milioane de lei pentru soluţia informatică de implementare a cardului de sănătate.

Iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a plătit 101 milioane de lei, din fonduri comunitare, pentru Dosarul electronic de sănătate.

Următoarele cinci contracte au fost atribuite de Institutul Naţional de Cercetare în Informatică, Nuclearelectrica, SRI, Ministerul Sănătăţii şi STS. Acestea au plătit în total aproape 339 de milioane de lei, pe achiziţii de câteva zeci de milioane de lei fiecare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri