Actualizare 13.35. Primele concluzii ale anchetei în cazul barului care a luat foc la Timișoara arată că focul a fost pus intenționat. Astfel, pompierii de la ISU Banat spun că o persoană necunoscută a turnat benzină pe acoperișul barului, iar apoi i-a dat foc cu ajutorul unei brichete.
Ancheta pompierilor a fost preluată de polițiști.
_________________________
Flăcările puternice s-au extins și la alte afaceri din zonă, iar oamenii locului nu exclud ca o mână criminală să fie responsabilă pentru nenorocire.
La 3 dimineața s-a dat alarma și cinci autospeciale au sosit pentru a stinge flăcările.
200.000 de euro au investit patronii în acest bar, iar în doar 10 minute întreaga clădire a fost cuprinsă de flăcări. Nimic nu pare să mai poată fi salvat.
Pompierii sunt siguri că incendiul a pornit din încăperea unde erau ţinute generatoarele de rezervă. Pe urmă, flăcările s-au extins la nivelul bucătăriei, de unde au afectat şi maşina unui client, care îşi lăsase vehiculul peste noapte în parcarea barului. Incendiul nu a putut să fie oprit de pompieri, astfel că şi cele două săli de mese au fost mistuite, iar flăcările au fost atât de înalte că au distrus şi acoperişul localului.
Pompierii au muncit cinci ore pentru a putea stinge focul.
În această dimineață, pompierii vor stabili cauza clară a incendiului, dar apropiații patronului spun că barul nu va mai fi reconstruit, pentru că afacerea nu era asigurată.