La 1 ianuarie 2014, luna de miere a României ca nou stat membru UE s-a încheiat și, în conformitate cu legislația europeană, țara a fost obligată să deschidă piața terenurilor agricole pentru investitorii străini.
Pentru o țară cu aproape cinci milioane de țărani, care reprezintă un un sfert din populație, acest lucru a reprezentat un motiv serios de îngrijorare. Sectorul agricol a avut de suferit din cauza politicilor de piață liberă impuse de Uniunea Europeană și de statul român.
Alungați de pe piață de către giganții din agricultură, care obțin cea mai mare parte a subvențiilor oferite de Politica Agricolă Comună, micii fermierii se confruntă cu o alegere dificilă: să-și vândă pământul și să se mute în Occident în căutare de lucru sau să reziste și să înfrunte o viață unde sărăcia din mediul rural este tot mai mare.
Nu este însă o situație cu adevărat nouă. În ultimul deceniu, aproape un milion de hectare de teren din România au fost cumpărate de companii străine care au exploatat lacunele juridice lăsate deschise de către stat. În cadrul tranziției de la comunism la o economie modernă, neoliberală, plecarea țăranilor de pe pământuri a fost tratată de către guvern ca un lucru inevitabil, un impediment pe drumul către o economie prosperă, occidentală. În cele din urmă, susținea guvernul, totul se va nivela: vârstnicii vor muri, iar tinerii voi pleca. The Guardian citează un fost secretar de stat pentru agricultură, Achim Irimescu, în opinia căruia aceasta este „soluția naturală” la problema populației rurale din România.
Nu este vorba despre politici sociale, ci despre mecanica piețelor și integrarea României într-o economie globală condusă doar de acumularea bogăției și facilitată de politică.
Țăranii sunt un obstacol în calea acesteia, deoarece nu produc multă bogăție, dar sunt, împreună, proprietarii unei resurse extrem de valoroase pentru o mulțime de investitori - terenurile și tot ceea ce se află sub acestea. Antipatia față de țărani este motivată doar de faptul că aceștia stau în calea a doar câțiva oameni care fac o mulțime de bani, scrie publicația britanică.
Populația rurală este însă în creștere. În fiecare an, peste 100.000 de persoane se mută înapoi la țară de la oraș, unde sunt prețuri mai mari și locuri de muncă puține și prost plătite. La fermă, oamenii cel puțin au ce să mănânce, spune Dumitru Sandu, expert în imigrație la Universitatea din București.
„Însă majoritatea nu rezistă mult. Tinerii pleacă spre Occident cu contracte de muncă temporare și aduc bani acasă pentru a-și sprijini familiile”, spune profesorul citat de Guardian.
Nu este o coincidență faptul că data de 1 ianuarie 2014 a fost o sabie cu două tăișuri, marcând atât deschiderea frontierelor occidentale pentru imigranții români, cât și a celor românești pentru investitorii din Vest — un schimb fundamental pentru aderarea România la UE.
Cu toate acestea, nu se poate arunca toată vina pe Bruxelles, scrie The Guardian. Aceleași țări care se opun cel mai mult imigrației sunt de multe ori cei mai înfocați susținători ai pieței libere care a creat această situație și, totodată, aceleași țări care profită de deschiderea spre din Europa de Est.
Între timp, Bucureștiul știe exact ce face. Polonia și Ungaria se confruntă cu aceeași situație, însă ambele țări au implementat legi care, într-o anumită măsură, cresc siguranța proprietarilor de terenuri. Deși motivele din spatele acestor legi ar putea fi populiste și naționaliste, rezultatele se opun politicii hegemonice a UE și constituie o măsură de protecție a populației rurale din aceste țări. Guvernul român, însă, nu are niciun astfel de plan. În România, politica terenurilor o urmează strict pe cea europeană, o politică ce îi poate face pe puternicii României foarte bogați foarte rapid, potrivit The Guardian.