Coşmarul trăit de românca ţinută captivă 10 ani într-un beci i-a şocat până şi pe anchetatorii italieni. Jurnalişti, poliţişti, chiar si oameni simpli se întreabă cum a fost posibil ca nimeni să nu le sară în ajutor femeii şi celor doi copii. În timp ce agresorul trebuie să răspundă la întrebările anchetatorilor, românca primeşte ajutor psihologic. La fel şi fetiţa şi băiatul femeii, aflaţi acum în grija serviciilor sociale. Toţi trei vor rămâne în Italia până la încheierea anchetei.
„După cum puteți vedea, este imposibil să intre trei sau patru persoane în același timp. Poate poți observa chiar de acum....
- Noi suntem șocați. Suntem pur şi simplu şocaţi.
- Asta este ceea ce au găsit carabinierii. Toate lucrurile au rămas exact așa cum le-au găsit. Chiar în această cameră, o să-l rog pe operator să filmeze, vedeți acea pernă din spate de pe masa verde?
- Da.
- Chiar acolo se afla ea, cu fetița în brațe, acoperite cu o pătură. Domnule căpitan, ce situaţie... parcă e din filmele de groază.
- O situație absolut macabră. Când am ajuns, această lumină a camerei video nu era, deci era beznă completă” - aceasta este imaginea calvarului pe care l-a trăit Cristina timp de zece ani. O magazie insalubră, în care aproape că nu ai loc să te mişti. Şi totuşi, Cristina a rezistat, numai ea ştie cum.
Pietro Tribuzio - căpitan de poliţie: „În interior, era un colț în care se aflau cartoane și o pătură pe care dormeau toți. Despre spălat, sunt niște sticle, pentru că aici nu ajunge apă curentă, iar bărbatul aducea apa de la un izvor și o încălzea mai apoi pe un aragaz pentru camping, pentru a se spăla sau a face mâncare. Are semne evidente pe tot corpul. Cel mai urât dintre ele este chiar acela de pe cap. Chiar ea a spus că rana a fost cusută de bărbat, pentru că îi interzicea inclusiv consultația medicală.”
Toate aceste detalii îngrozitoare nu fac decât să sporească numărul întrebărilor. De ce nu a aflat nimeni ce se întâmplă, iar dacă au ştiut vecinii sau cei de la serviciile sociale, de ce nu au intervenit? Ştim acum că femeia şi-a născut copiii la spital şi a fost luată de acolo imediat după naştere, fără ca cineva să-l împiedice pe agresor sau să le verifice situaţia.
Nici de la şcoala la care începuse să meargă băiatul cel mare nu s-a sesizat nimeni.
Cât despre copil, psihologii spun că lui i-ar fi fost aproape imposibil să-i alerteze pe cei din jurul său.
Elsa Falciani – psiholog: „Ea a crescut într-un mediu normal, cred, apoi a fost catapultată într-o altfel de realitate. Copiii în schimb au fost născuţi și crescuţi în acel loc, deci răul pentru ei reprezintă normalitatea. Pentru ei, realitatea a fost... eu folosesc acest termen, fără niciun fel de conotaţie sexuală, realitatea a fost perversă. Ceea ce este rău, a fost înţeles ca fiind un lucru bun”.