Taxele ar putea alunga şoferii de pe şoselele şi autostrăzile private

Data publicării:
taxe sosele

 

Tocmai când locuitorii altor state europene s-au săturat să scoată bani grei din buzunar pentru a circula cu 130 de kilometri la oră, în România se discută tot mai des despre autostrăzi şi şosele private. În Portugalia, spre exemplu, şoselele cu taxă sunt mai mult goale, iar şoferii britanicii circulă tot mai des pe drumurile naţionale, netaxate.

Ideea de a plăti ca să circule pe autostrăzi nu îi încântă nici pe români. Autorităţile noatre sunt singurele care nu îşi fac probleme că vor duce lipsă de clienţi.

Şefii de la Compania Naţională pentru Drumuri Naţionale şi Autostrăzi promit că anul viitor vor fi asfaltaţi 226 de kilometri de autostradă, iar cea mai aşteptată este cea care duce spre munte. Contractele pentru asfaltarea celor 58 de kilometri dintre Comarnic şi Braşov şi a celor 50 de kilometri de centură ai Capitalei vor fi semnate în această toamnă. Când vor fi gata, aici se va circula cu taxă, în cuantum de 3 euro / 100 de kilometri.

Drumarul care se va încumeta să construiască pe banii lui centura de sud a Bucureştiului va primi spre administrare şi autostrăzile spre Piteşti şi Constanţa. În consecinţă, un drum până la mare ar putea costa chiar şi 12 euro. „Cam scump”, spun şoferii chestionaţi de Digi24, care fac paralela cu Ungaria sau Croaţia, unde taxele sunt mai reduse. „Nu ştiu dacă merită trei euro pentru ce autostrăzi şi drumuri avem noi”, spune un alt şofer, care nu ar fi dispus să plătească mai mult de 1,5 euro pentru 100 de kilometri.

Datele oficiale arată că o treime dintre şoferii care circulă spre Piteşti şi Constanţa ar renunţa la aceste rute dacă ar fi taxate de mâine. Fac excepţie transportatorii. „Îmi convine să plătesc acei 3-5 euro sau chiar 10 euro, pentru că eu câştig din timp, din uzură şi din economia de combustibil”, declară Ion Lixandru, reprezentant al industriei.

Partea bună ar fi că cele două şosele vor putea fi, în cele din urmă, reparate corespunzător. Tot anul acesta, autorităţile vor să semneze şi contractul pentru asfaltarea celor 120 de kilometri dintre Piteşti şi Craiova, tronson care va fi şi el taxat după ce va fi gata - în 2018.

Traficul într-adevăr nu este suficient pentru a acoperi costurile de construcţie, (...) însă având în vedere că această autostradă va fi orientată şi spre podul de la Calafat, are o justificare”, a declarat Narcis Neaga, directorul general CNADNR, la Digi24.

Ce nu va încasa din taxe, constructorul va primi de la stat. Premierul Victor Ponta nu îşi face griji: „Nu mi-e teamă că nu o să circule lumea pe autostrăzi. O să meargă. Acum nu merg că nu au autostrăzi. Haideţi să avem noi problema asta: să avem autostrăzi şi să nu meargă lumea pe ele”, a declarat primul ministru.

România se preocupă de construcţia de autostrăzi în concesiune într-un moment în care tot mai mulţi europeni, sărăciţi de criză, se feresc de şoselele cu taxă. Traficul pe autostrăzile private din Portugalia a scăzut la jumătate anul trecut şi cu 68% în primele trei luni din 2013. Iar la zece ani de la inaugurare, pe prima şosea cu plată a britanicilor traficul s-a redus cu 50%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...