Deşi în contractul pe care l-au semnat muncitorii scrie negru pe alb că nu se fac lucrări pe vreme rea, angajaţii de la drumuri şi-au văzut de treabă ca într-o zi de vară.
Singurul drum care leagă Târgovişte de Ploieşti este plin de gropi. Pe care muncitorii zeloşi le-au astupat în ciuda unei ploi mărunte şi reci. Nu au lăsat să le stea în cale nici faptul că gropile erau pline cu apă. Au măturat craterele şi au turnat asfalt încins peste vechiul strat, ud şi rece. Iar când totul a fost gata, ploaia a continuat să stropească lucrarea.
Şoferii au rămas interzişi cînd au văzut munca în zadar a celor de la firma de construcţii. „Asfaltează degeaba. Să le fie rușine”, spune un conducător auto.
De cum a încetat ploaia, au plecat şi muncitorii, bucuroşi că îşi făcuseră norma. Isprava acestora l-a lăsat mască şi pe directorul de la drumuri.
„O să verific situația semnalată de dumneavoastră și o să iau măsurile corespunzătoare”, explică Alin Manole, director Lucrări Drumuri și Poduri, din cadrul CJ Dâmboviţa.
Cel mai probabil, muncitorii vor fi penalizaţi cu 10% din salariu timp de trei luni. Problema este că acum, ce au făcut ei pe ploaie, trebuie reparat. Şeful de la drumuri judeţene Dâmboviţa a anunţat că nu va plăti aceeaşi lucrare de două ori.