Tânăr de 17 ani, violat în arestul Capitalei de trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani

Data publicării:
masina de politie
Tânăr de 17 ani, violat în arestul Capitalei de trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani.

Un tânăr de 17 ani a reclamat că a fost violat în arestul Capitalei de trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Suspecţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar conducerea Poliţiei Capitalei a dispus o anchetă internă.

„La data de 14 noiembrie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale -  Sector 4, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4,  au dispus reţinerea a trei minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, la data de 11 noiembrie 2023, un minor, în vârstă de 17 ani, a sesizat politiştii care efectuau serviciul de pază şi supraveghere, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în intervalul 18.00-19.00, în timp ce se afla sub măsura arestului preventiv, într-o cameră de cazare a persoanelor private de libertate, în cadrul unui centru de reţinere şi arestare preventivă, împreună cu trei minori, în vârstă de 15, 16, respectiv 17 ani,  prin constrângere fizică şi morală, ar fi fost agresat fizic şi verbal de către aceştia.

„Astfel, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Sector 4, a fost dispusă audierea minorului şi, coroborând toate datele şi informaţiile, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei trei bănuiţi, sub aspectul săvârşirii infractiunii de viol. În urma probatoriului administrat a reieşit faptul că la scurt timp înainte de săvârşirea faptei, la controlul periodic efectuat de către poliţiştii care asigură paza şi supravegherea persoanelor private de libertate, control prin care poliţiştii verifică spaţiul de cazare şi starea psiho-fizică a persoanelor încarcerate, nu au fost constatate nereguli”, a mai transmis sursa citată.

Instituţia a precizat că, imediat după săvârşirea faptei a fost efectuat un alt control periodic, moment în care minorul a decis să sesizeze poliţiştii cu privire la faptul că ar fi fost agresat de colegii de cameră.

„De îndată, persoana vătămată a fost condusă la cabinetul medical şi consultată de medicul subunităţii, fiind anunţate organele de cercetare penală, care au dispus începerea cercetărilor, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol. La data de 14 noiembrie 2023, faţă de cei trei minori a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, ulterior, la data de 15 noiembrie, fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a mai transmis Poliţăia Capitalei.

Adolescenţii erau oricum în arest preventiv pentru tâlhărie şi conducere fără permis.

„Precizăm faptul că, în ziua evenimentului, după sesizare, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus declanşarea verificărilor interne, cu privire la respectatea atribuţiilor de serviciu, de către poliţiştii din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, aflaţi în serviciu, conform reglementărilor interne în vigoare, din domeniul execuţional penal”, a mai transmis instituţia, potrivit News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Noi lucruri acceptate la reciclare: Cum pot românii câștiga mai mult prin Sistemul Garanție-Returnare
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...