Tânăr de 16 ani, reţinut de jandarmi după ce a agresat un elev pentru o postare pe Facebook

Data publicării:
Mașină de poliție.
Tânăr de 16 ani, reţinut de jandarmi după ce a agresat un elev pentru o postare pe Facebook.

Un tânăr de 16 ani din municipiul reşedinţă a fost reţinut şi urmează să fie cercetat penal, după ce a fost surprins în timp ce agresa un elev de la o şcoală din oraş, asupra lui fiind găsite un cuţit şi un pistol de tip airsoft, au informat, vineri seara, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în apropierea Colegiului Tehnic Forestier, oamenii legii fiind solicitaţi de paznicii instituţiei de învăţământ, martori la întreaga scenă.

„Agresorul, un tânăr de 16 ani din Râmnicu Vâlcea, şi-a aşteptat victima, elev la Colegiul Tehnic Forestier Râmnicu Vâlcea, să iasă de la ore, iar în momentul când a văzut-o i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele. Întreaga scenă a fost observată de personalul de securitate al şcolii care a solicitat ajutorul jandarmilor. Un echipaj de Jandarmerie care se afla în apropierea şcolii a intervenit de urgenţă reuşind să întrerupă conflictul dintre cei doi tineri, care se pare că ar fi pornit de la o postare pe o reţea de socializare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale.

Reprezentantul Jandarmeriei vâlcene a precizat că la percheziţia corporală, echipajul de jandarmi a descoperit că tânărul avea în buzunare un cuţit şi un pistol de tip airsoft, despre care aceasta a declarat că le avea pentru autoapărare.

Pe numele agresorului au fost întocmite actele premergătoare începerii urmării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi port fără drept de obiecte periculoase. Acestea au fost înaintate poliţiştilor în vederea continuării cercetărilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Ajutor la pensie de 2.000 lei. Șeful Casei de Pensii spune ce pot face pensionarii cu acești bani
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal