Menghina în care sunt prinşi guvernanţii are ca motive pe de o parte scumpirea energiei electrice, iar pe alta valoarea de trei miliarde de euro investiţi în ultimii ani. Bani investiţi în turbinele eoliene şi panourile solare, care trebuie recuperaţi cumva.
„Anul acesta noi am crescut preţul energiei electrice cu 10%. 4% o reprezintă certificatele verzi. Valoarea totală a certificatelor verzi plătită de consumatorul casnic şi industrial este de 500 milioane de euro”, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.
De aceea, Guvernul vrea să modifice legea, iar investitorii să primească mai puţini bani sub formă de certificate verzi, pe energia produsă. Reacţia a venit imediat.
Ministrul vede altfel lucrurile
Investitorii nu au construit nimic în România, doar au importat utilajele şi încasează bani tot mai mulţi de la consumatori. „Efectul de multiplicare în economie este aproape zero. Crearea de locuri de muncă, în afară de firmele de pază, e aproape nimic”, a spus Constantin Niță.
România riscă să fie dată în judecată de investitori
Avocatii investitorilor spun că România riscă să fie chemată la Curtea Europeană de Justiţie, dacă legea va fi modificată.
„Nu este exclus ca mulţi dintre investitorii care au luat România ca piaţă relevantă pentru ei să se retragă, iar cei care sunt deja pe piaţă, fie să stagneze, fie să îşi reducă volumul investiţional”, explică Laura Neacşu, avocat.
Pentru un megawat produs de turbinele eoliene, producătorii primesc aproximativ 100 de euro, iar pentru un megawat produs din panouri solare producătorii pot primi 300 de euro. Banii sunt plătiţi direct de consumatori atunci când le vin facturile de curent.