MApN a restricționat zborurile în spațiul aerian din nordul Dobrogei, la granița cu Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
vedere de sus a localitatii plauru
Spațiul aerian, închis în nordul Dobrogei. Decizia a fost luată de MApN. Foto: Profimedia

Spațiul aerian din nordul Dobrogei a fost închis. Decizia a fost luată de Ministerul Apărării Naționale și vizează o zonă de 30 de kilometri.

Constantin Spînu, purtător de cuvânt al MApN: Încă de după începerea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina au fost impuse restricții de zbor în spațiul aerian limitrof întregii granițe cu Ucraina, din mai 2022. Erau următoarele limite – o adâncime de 8 km în spațiul aerian național, și până la înălțimea de 1.000 de metri.

Deci spațiul era restricționat doar între aceste coordonate.

După intensificarea atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene, au fost necesare măsuri pentru extinderea acestor restricții, pentru a asigura o capacitate de monitorizare și control a utilizării spațiului aerian, cât mai eficientă.

De aceea, de ieri, Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Apărării Naționale în calitate de responsabil privind managementul spațiului aerian, au transmis o notificare privind suplimentarea restricțiilor de zbor, deci peste cele care existau deja, către autoritățile aeronautice competente civile și militare, respectiv ridicarea înălțimii la 4.000 de metri și o adâncime de 20 până la 30 de kilometri în interiorul spațiului aerian național, în funcție de configurația efectivă a graniței.

Această zonă este notificată prin coordonate foarte precise, către toți utilizatorii spațiului aerian.

În această zonă nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepția aeronavelor de stat, inclusiv SMURD, și al aeronavelor aflate în situații de urgență, și, foarte important zborul aeronavelor civile în zona de control a aerodromului Tulcea nu sunt afectate de această restricție.

În cazul în care există un zbor neautorizat în această zonă, pentru alte aeronave în afara celor de stat, inclusiv SMURD și aeronavele aflate în situații de urgență, vom aplica procedurile care sunt în vigoare, cele de poliție aeriană, care este un serviciu de luptă permanent.

„Începând cu data de miercuri, 13 septembrie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de responsabili privind managementul spațiului aerian național, au impus restricții suplimentare de zbor în spațiul aerian limitrof graniței cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina și Galați, pe o adâncime de 20-30 km în interiorul spațiului aerian național, până la înălțimea de 4.000 m”, transmite MApN.

Notificarea privind suplimentarea restricțiilor de zbor – de tip NOTAM (Notice to Airmen) a fost transmisă pe canalele oficiale de comunicare de către autoritățile aeronautice competente civile și militare.

În aceste zone restricționate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepția aeronavelor de stat (inclusiv SMURD și aeronavele aflate în situații de urgență).

Restricții de zbor în spațiul aerian limitrof întregii granițe cu Ucraina au fost impuse încă din luna mai 2022, după declanșarea războiului de agresiune de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, pe o adâncime de 8 km în interiorul spațiului aerian național, până la înălțimea de 1.000 m.

Pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost necesare măsuri pentru extinderea restricțiilor pentru a asigura o mai eficientă capacitate de monitorizare şi control al utilizării spațiului aerian.

Menționăm că zborul aeronavelor civile în zona de control de aerodrom a aeroportului Tulcea nu sunt afectate”, se mai arată în comunicatul MApN.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Simona Halep revine în forță și își reia drumul spre glorie: Marea campioană va...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic