Sorin Grindeanu cere demiterea directorului CNAIR

Data actualizării: Data publicării:
sg

Premierul Sorin Grindeanu s-a declarat nemulțumit de modul în care s-a făcut deszăpezirea și a cerut, sâmbătă, ministrului Transporturilor să-l demită șefului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor.

E inadmisibil ca la 14 ore după ridicarea codului portocaliu să avem situații de acest tip”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a mai spus că „avem chestiuni ciudate în ceea ce înseamnă stocurile”, adăugând că este prea multă sare și prea puțin nisip.

Premierul a mai spus că l-a rugat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, să trimită Corpul de control la CNAIR.

„De asemenea, l-am rugat să ia toate măsurile legale pentru demiterea domnului director, pentru că tot ce înseamnă coordonarea activităților de deszăpezire este deficitară”, a declarat Grindeanu.

La această oră, autostrăzile A2 și A4 sunt închise, iar alte zeci de drumuri din mai multe județe sunt în continuare nefolosite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri