Reguli mai stricte pentru şoferii cu boli de inimă sau cu diabet

Data actualizării: Data publicării:
Aglomerație în trafic.
Aglomerație în trafic. Foto: Digi24

De azi, permisul de conducere devine mai greu de obţinut sau chiar imposibil pentru românii care suferă de boli grave. Cei care au insuficienţă cardiacă severă ori dispozitive cardiace implantate nu vor mai putea conduce. Iar bolnavii de diabet care vor să-şi păstreze carnetul vor trebuie să treacă pe la medic mai des decât ceilalţi şoferi.

Specialiştii consultaţi de Ministerul Sănătăţii spun că afecţiunile inimii sunt un pericol pentru siguranţa rutieră - o criză puternică nu mai permite controlarea maşinii. Aşa că lista afecţiunilor care blochează obţinerea permisului de conducere a fost completată.

Insuficienţa cardiacă şi anevrismul aortic sunt pe lista bolilor care atrag respingerea dosarului pentru obţinerea sau prelungirea permisului de conducere. Nici cei care au implantate defibrilatoare sau stimulatoare cardiace nu au nicio şansă să se mai urce la volan.

Condiţiile sunt mai dure şi pentru diabetici.

Dacă pentru un şofer sănătos permisul de conducere este valabil 10 ani, cu posibilitatea de a-l prelungi după un control medical, diabeticii vor fi obligaţi să îşi facă aceleaşi teste la fiecare cinci ani, iar specialistul care îi îngrijeşte decide dacă starea de sănătate le permite să se urce la volan.

Ordinul e în vigoare de anul acesta şi restricţionează dreptul de a conduce maşini şi în cazul altor afecţiuni. Doar că nu prevede exact cine ar trebui să se asigure că o persoană grav bolnavă nu se urcă la volan.

Mihai Grecu şeful UPU a Spitalului Judeţean Timişoara: „În mod normal nu ar trebui să existe şoferi care să sufere de epilepsie pentru că, din păcate, asta este o boală care evoluează cu crize care fac practic imposibilă stăpânirea maşinii. Gândiţi-vă ce se întâmplă dacă un şofer face o criză de epilepsie şi intră într-o staţie de autobuz unde aşteaptă 10, 20 de oameni.”

În urmă cu nici o săptămână, la Suceava, un şofer care suferă de epilepsie a făcut o criză la volan şi a provocat un accident teribil. Cinci oameni au fost răniţi şi şase maşini - distruse. Bărbatul avea un permis de conducere valabil, iar medicii care l-au tratat nu au informat autorităţile cu privire la problemele de sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...