Sindicatele din penitenciare, la discuții cu ministrul Justiției. I se cere demisia lui Tudorel Toader

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader govro
Foto: gov.ro

Reprezentantii sindicatelor din penitenciare, care din 1 august au declanşat proteste prin refuzul de a face ore suplimentare, se întâlnesc, marţi, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, căruia îi reproşează lipsa de implicare în rezolvarea problemelor din penitenciare şi îi cer demisia. Sindicaliştii solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, eliminarea deficitului de personal, majorarea salariilor cu 15 la sută, reorganizarea unităţilor şi construirea unora noi, precum şi diminuarea orelor suplimentare şi "asigurarea unei protecţii reale" pentru angajaţii din penitenciare.

Întâlnirea cu ministrul Justiţiei va avea loc de la ora 10.00.

Înaintea întrevederii cu Tudorel Toader, 70 de reprezentanţi ai sindicatelor afiliate sunt asteptaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor din Administratia Naţională a Penitenciarelor pentru depunerea declaraţiilor privind refuzul de a efectua ore suplimentare, a anunţat federaţia sindicală.

Sindicaliştii susţin că „problemele specifice gestionării celor 27.000 de detinuţi nu permit decizii la fără frecvenţă” şi cer demisia ministrului Justiţiei, căruia îi reproşează lipsa de implicare şi faptul că „a refuzat sistematic orice discuţie privind problemele din penitenciare”.

„Ministrul Justiţiei a demonstrat lipsa de interes şi de implicare în a rezolva problemele din penitenciare. Una dintre măsurile pe care o vom propune marţi la discuţiile cu ministrul Justiţiei pe tema adoptării unui pachet de măsuri pentru rezolvarea problemelor din penitenciare va fi chiar solicitarea demisiei ministrului Justiţiei, pentru incompetenţă şi dezinteres”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, potrivit News.ro.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administratia Naţională a Penitenciarelor au întocmit o listă cu 12 „soluţii” pentru problemele din sistem, pe care ar urma să o prezinte la discuţiile cu Tudorel Toader. 

Ei cer modificarea procedurilor de concurs şi urgentarea ocupării funcţiilor vacante de management superior din sistemul penitenciar, în contextul valului de pensionari şi al unei politici de resurse umane constrânse de restricţii bugetare şi "decizii politice bizare", punerea în aplicare a unui plan de investiţii în instituţiile penitenciare, mai ales că acesta există deja şi este aprobat în Guvern, precum şi îndeplinirea urgentă a formalităţile necesare pentru suplimentarea bugetului, astfel încât să fie asigurat necesarul pentru investiţii, reparaţii curente, plata facturilor şi salarii, în condiţiile în care Guvernul a redus în 2017 bugetul penitenciarelor cu 127 de milioane lei, şi urmează, conform Ministerului Finanţelor Publice, o nouă reducere de 57 de milioane leit bani pentru investiţii. 

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor mai susţin că, în ultimii doi ani, 1 angajat din 6 a părăsit sistemul penitenciar, doar 61% din funcţiile necesare bunei funcţionari a penitenciarelor sunt ocupate şi sunt înregistrate peste 700.000 de ore supplimentare, solicitându-i ministrului Justiţiei să ceară Guvernului exceptarea sistemului administraţiei penitenciare de la ordonanţa care blocheza concursurile de ocupare a funcţiilor vacante din penitenciare şi să asigure suplimentarea statelor de funcţii până la 20.041 de funcţii, conform standardelor pentru activităţile din penitenciare pe fiecare sector în parte (pază, supraveghere, escortare, însoţire, transfer, educaţie, asistentă psihosociala, medical, economic, administrativ). 
 
„În Ministerul Justiţiei se întâmplă să fie uitate cu anii prin sertare proiecte de acte normative privind funcţionarea sistemului penitenciar (eg. regulamente legate de executarea pedepselor sau acordarea unor drepturi). Această practică trebuie să înceteze. Solicităm ministrului justiţiei să dispună o verificare în acest sens şi să repună pe circuitul de consultare-avizare-aprobare toate proiectele de acte normative. Din cauza lipsei de implicare a ministrului Justiţiei, interesele personalului din penitenciare nu sunt reprezentate la nivel de Guvern. Astfel, drepturile acestora sunt afectate, fiind destul de frecvenţe situaţiile de discriminare faţă de alte categorii profesionale în pofida faptului că, de curând, Parlamentul a recunoscut prin lege că aceştia lucrează în condiţii improprii. Solicităm ministrului Justiţiei să apere şi să promoveze drepturile şi interesele personalului din penitenciare la nivelul Guvernului dar şi în relaţia cu alte instituţii”, mai arată sindicaliştii din penitenciare.

De asemenea, ei cer promovarea unui act normativ prin care să fie acordată majorarea de până la 15% şi pentru personalul din penitenciare, precum şi revizuirea Ordonanţei de Urgenţă care reduce pensiile de serviciu începând cu 15 septembrie 2017, şi reluarea demersurilor privind recuperarea drepturilor pierdute de către personalul civil din penitenciare (grupă de muncă) prin modificarea fără o analiză de impact a  unor acte normative.
 
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara recent că are soluţii concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor angajaţilor din penitenciare şi că o variantă pe care o are în vedere este inclusiv achiziţionarea de brăţări electronice de supraveghere.

„De când sunt ministru am avut mai multe întâlniri cu conducerea penitenciarelor. Pentru marţi le-am trimis o invitaţie la dialog, la dezbateri, pentru că avem în vedere un pachet mai mare de măsuri care trebuiesc luate. Prioritare sunt modificările legilor justiţiei, am finalizat proiectul de lege privind legile justiţiei. Avem în vedere două categorii de măsuri. Măsuri privind situaţia concretă din penitenciare, avem măsuri pentru modernizarea penitenciarelor existente, pentru extinderea sau construcţia unor pavilioane noi în cadrul penitenciarelor existente. Avem în vedere preluarea unor foste unităţi militare care nu mai sunt folosite....Mai există măsura supravegherii electronice, aşa numita brăţară electronică şi avem în vedere alte măsuri la nivel normativ. Voi discuta cu dânşii, vom avea în vedere măsurile concrete de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciar”, declara Tudorel Toader.

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare a anunţat în 1 august declanşarea acţiunilor de protest, precizând că în perioada următoare vor avea loc mitinguri la ministerul Muncii şi la ministerul Justiţiei, precum şi la sediul Adiministraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi vor fi pichetate săptămânal zece unităţi din sistemul penitenciar. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...