Timp de 30 de secunde, în şcolile din ţară se va auzi alarma clopoţelului şi, în acest timp, elevii vor fi nevoiţi să se adăpostească sub bănci sau sub tocul uşii, pentru a fi siguri că nu se vor răni în caz de seism. Apoi, cadrele didactice îi vor evacua din clădire.
Scopul exerciţiului este să testeze modul de reacţie al elevilor şi profesorilor, iar evaluarea concluziilor se va face săptămâna viitoare de către reprezentanţi ai ministerului.