Primul lucru la care trebuie să vă uitaţi, atunci când cumpăraţi produse de origine animală, este felul în care au fost depozitate. Este recomandat ca alimentele să fie ţinute în vitrine frigorifice şi în ambalaje care să asigure protecţia produsului pe timpul transportului şi a depozitării. De asemenea, pe fiecare produs trebuie scris, la vedere, originea lui, condiţiile de păstrare şi termenul de valabilitate.
Atunci când cumpăraţi carne de porc, de exemplu, trebuie să vă asiguraţi că are o culoare roşie, este elastică si revine la forma iniţială după ce a fost presată cu degetul. Ar fi recomandat să nu cumpăraţi carnea deja tocată, ci să alegeţi bucata de carne întreagă şi să rugaţi comerciantul să o pregătească în faţa dumneavoastră.
Brânzeturile trebuie vândute în ambalaje de unică folosinţă, adică în pungi din plastic sau hârtie cerată. În plus, este obligatoriu ca produsul să aibă la vedere o etichetă pe care să fie specificate producătorul, sortimentul şi data obţinerii. În cazul ouălor, cel mai bine este să fie cumpărate din locuri verificate de inspectorii sanitar-veterinari. Este o garanţie că produsele provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate.