Palatul Victoria: Valentin Mircea rămâne în funcţie. Şeful Corpului de Control îşi anunţase demisia

Data actualizării: Data publicării:
valentin mircea-1

Şeful Corpului de Control al Guvernului, Valentin Mircea, rămâne în funcție până la finalul mandatului Executivului. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Cabinetului Cioloș, Liviu Iolu, după ce apăruse, pe surse, informația potrivit căreia Valentin Mircea demisionează din funcţie începând cu 1 octombrie.

valentin mircea-1

ACTUALIZARE. Valentin Mircea rămâne în funcţia de şef al Corpului de control, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, pe contul său de Facebook. 

„Şeful Corpului de control si-a anunţat intenţia de a pleca din Executiv înainte de declaraţiile pe care le-a făcut şi care priveau reacţia autorităţilor în cazul unui cutremur. Valentin Mircea nu va pleca din funcţia de şef al Corpului de control. Premierul a avut o discuţie cu Valentin Mircea şi au convenit ca până la finalul acestui mandat şeful corpului de control să rămână în funcţia pe care o deţine”, a declarat Iolu.

ACTUALIZARE. Valentin Mircea a făcut, pe Facebook, precizări privind demisia sa: „Având în vedere informațiile apărute în această dimineață în mass-media, precizez următoarele: încă de la începutul lunii septembrie am solicitat primului ministru ca, odată cu reorganizarea Corpului de Control al Primului Ministru în Inspecția Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, să fiu eliberat din funcție, pentru a putea să mă ocup de proiectele profesionale și academice amânate odată cu venirea la guvern, inclusiv un ciclu de studii post-doctorale în străinătate. Primul ministru m-a rugat să rămân însă în continuare, până la finalizarea mandatului actualului guvern”, a spus el.

„Proiectul de OUG privind înființarea Inspecției Generale a Guvernului prevede ca la conducerea acestei noi structuri să se afle un funcționar public, în vederea asigurării profesionalismului și stabilitășii structurii de control a guvernului”, a adăugat Valentin Mircea.


Valentin Mircea şi-a depus demisia înainte de izbucnirea scandalului legat de postarea lui pe Facebook în care atenţiona populaţia să nu aibă încredere în instituţiile statului în caz de dezastru natural.

De altfel, el își anunțase deja intenția de a părăsi postul din Guvern și de a reveni în mediul privat.

În weekend, șeful corpului de control al premierului a criticat modul în care autorităţile au reacţionat la cutremurul din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Instituțiile statului român au note maxime la simpozioane și umflat mușchii, dar nu vă bazați pe ele când va lovi un mare cutremur”. Criticile şefului corpului de control al premierului au vizat modul în care Institutul pentru Fizica Pământului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi televiziunile de ştiri au transmis informaţii imediat după seism.

Ulterior, postarea de pe contul de Facebook al lui Valentin Mircea a fost ștearsă.

Valentin Mircea a vorbit în nume personal, acesta nu este și poziția Guvernului. Guvernul, prin vicepremierul Vasile Dîncu și instituțiile pe care le coordonează, a analizat recent care este răspunsul autorităților la un cutremur cu consecințe deosebite si raportul a fost prezentat în Guvern și apoi public, împreună cu concluziile și măsurile necesare pentru siguranța populației”, a fost reacția purtătorului de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

O reacție a venit și de la Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: „Nu înteleg comentariul. Relaţia între stat şi populatie trebuie să fie una extrem de puternică şi trebuie să fie o relaţie de încredere. Cutremurul nu este ca inundaţiile, care ştii că vin, cutremurul se întâmplă şi lumea ştie că s-a întâmplat, şi atunci ca să îi dai informaţii suplimentare trebuie să ai informaţii despre ce s-a întâmplat. Dacă s-ar întâmpla în timpul zilei şi am transmite un mesaj că: vedeţi că peste cinci secunde o să fie un cutremur, la momentul actual şi la nivelul de pregătire al populaţiei, ne vom trezi cu toţi oamenii în casele scărilor, exact unde nu trebuiau să fie”, a declarat Raed Arafat la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri