Preşedintele Traian Băsescu a convocat de urgenţă CSAT, cu privire la hotărârea de guvern legată de privatizarea CFR Marfă.
Administrația Prezidențială informează că joi, 1 august a.c., la ora 17.05, la Secretariatul Consiliului Suprem de a Apărare a Țării (CSAT) a fost depusă o solicitarea a Guvernului României pentru convocarea unei ședințe a CSAT cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” - S.A”, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.
Traian Băsescu a decis convocarea de urgență a CSAT vineri, la ora 11.00.
„În cazul în care prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, nu poate răspunde convocării la şedinţa CSAT este invitat, fără drept de vot, conform legii, domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea”, potrivit sursei citate.