Ședință CSAT pentru buget, convocată marţi

Data publicării:
CSAT 2

(Ședință CSAT - presidency.ro)

ACTUALIZARE 20.54. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea a declarat CSAT a fost convocat încă din 18 noiembrie, cu acordul premierului, iar speculaţiile pe această temă sunt "complet neadevărate şi răuvoitoare".

"Convocarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de mâine (marţi, n.r.), 26 noiembrie, a fost făcută încă de lunea trecută, 18 noiembrie, şi cu acordul prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, care este şi vicepreşedinte al CSAT", a precizat Bogdan Oprea, într-o declaraţie de presă remisă Mediafax.

Oprea a mai arătat că "orice speculaţii legate de data stabilirii acestei şedinţe sunt complet neadevărate şi răuvoitoare".

Potrivit putătorului de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, "caracterul de urgenţă al şedinţei este dat de faptul că bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale trebuie avizate de CSAT înainte de votarea bugetului pe anul 2014 în Parlamentul României".

Bogdan Oprea a mai menţionat că bugetul de stat pe 2014 a fost depus la Camera Deputaţilor, Camera decizională, abia luni, 18 noiembrie, adică ziua în care s-au făcut şi demersurile pentru convocarea şedinţei, iar puncte de vedere ale instituţiilor implicate au fost depuse la Secretariatul CSAT până vineri, 22 noiembrie.

"Ţinând cont şi de faptul că preşedintele României se află într-o deplasare externă joi şi vineri, dar şi de caracterul de urgenţă al subiectelor aflate pe ordinea de zi, şedinţa CSAT a putut fi convocată doar la începutul acestei săptămâni", a mai precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.


O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele României, Traian Băsescu, va avea loc marţi, 26 noiembrie a.c., începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni.

„Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională”, anunță Administrația Prezidențială.

Deciziile în CSAT se iau cu unanimitate de voturi.

Nu se știe încă dacă premierul va putea participa, în contextul programului ocazionat de forumul economic cu delegații din 16 țări din Europa Centrală și de Est și din China.

Premierul Chinei a ajuns în România pentru prima dată după 19 ani. Va rămâne aici până la 28 noiembrie şi este însoţit de o importantă delegaţie guvernamentală şi de oameni de afaceri. Reprezentanți ai celor două guverne au semnat acorduri economice în valoare totală de 8,5 miliarde de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de guvern.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat că nu va discuta cu colegii din partid să modifice prevederea din buget legată din banii din accize, deoarece proiectul este unul asumat, iar poziția PNL-ului este aceeași cu a partenerilor de alianță.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Motivul pentru care Selena Gomez are o relație publică cu Benny Blanco: „Când le dai ce vor, oamenii nu mai...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Nord-coreenii trimiși în Kursk. Foto: Captură video
Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...