Şedinţă CSAT. Pe agendă: Privatizarea Romaero, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova
Data publicării:
Între subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se află starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al industriei de securitate în cadrul economiei naţionale.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, membrii CSAT vor aborda şi subiectul forţelor armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2014, dar şi Carta Albă a Apărării şi raportul privind activitatea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO.
Situația financiară a celor trei firme
În ceea ce privește compania Romaero Băneasa s-a încercat privatizarea ei încă din 2005, însă procesul a eușuat pentru că această companie a înregistrat datorii foarte mari. Cu toate acestea, Romaero Băneasa este o companie valoroasă, având în vedere că se estimează că proprietățile ajung la 175 de milioane de euro.
Avioane Craiova are datorii foarte mari la bugetul de stat, în jur de 84 de milioane de lei.
La IAR Ghimbav cifra de afaceri a scăzut constant în ultimii ani. Daă în 2008 cifra de afaceri se situa în jurul a 200 de milioane de lei, anul trecut cifra de afaceri era de doar 42 de milioane de lei.