Schimb de funcții la vârful Jandarmeriei. Sebastian Cucoș, numit prim-adjunct
Data actualizării: Data publicării:
Rocadă la vîrful Jandarmeriei Române după protestul din Piaţa Victoriei de pe data de 10 august. După ce nu a mai putut fi numit şef în fruntea militarilor, Sebastian Cucoş va fi prim adjunct al şefului instituţiei.
Decizia vine de la Ministerul Afacerilor Interne, după ce Carmen Dan a declarat în mai multe rânduri că modul în care jandarmii au intervenit în piaţa Victoriei a fost declanşat de violenţele împotriva lor.
Mandatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei a expirat miercuri, 15 august, el fiind numit până acum de două ori interimar.
Cucoş a fost împuternicit de ministrul de Interne să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni în august anul trecut, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana, iar după expirarea acestui mandat i-a fost acordat un al doilea mandat interimar.
Ministrul de Interne a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului lui Cucoş, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Ulterior, Administraţia prezidenţială a anunţat că CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei, din data de 10 august.
La conducerea instituției a fost numit Ionuţ Sindile, care era prim-adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major al Jandarmeriei Române.