În Spania, testele au demonstrat prezenţa cărnii de cal în paste semipreparate, etichetate drept canelloni cu carne de vită. Anunţul a venit chiar de la ministrul spaniol al agriculturii.
În Ungaria şi Slovacia, aceeaşi problemă a fost depistată la caserolele cu lasagna congelată, produs care a fost imediat retras de la vânzare. În ambele ţări, alimentele au fost importate printr-o firmă luxemburgheză.
Suedezii de la IKEA continuă să retragă de la vânzare tradiţionalele chifteluţe. Măsura a fost luată pînă acum în mai multe ţări, precum România, Republica Dominicană şi Thailanda.
„Este vorba de 26 de restaurante aflate în 24 de ţări, unde chiftelele de carne livrate proveneau de la furnizorul nostru suedez. Acesta este un produs important pentru noi și nu vrem să provocăm îngrijorarea clienților noștri”, se arată într-un comunicat remis de IKEA.
Carnea de cal etichetată drept vită a ajuns tocmai la Hong Kong şi, deocamdată, nimeni nu ştie când vor reveni popularele chifteluţe pe rafturi.
În fine, isteria cărnii de cal i-a atins şi pe americani. Filiala IKEA din Statele Unite a anunţat că în reţeta chifteluţelor vândute peste Ocean se află doar carne de porc şi vită din America de Nord.
Un oficial al ministerului agriculturii din Statele Unite a precizat că nicio ţară europeană afectată de scandalul cărnii de cal nu exportă vită în Statele Unite.