Scandal în Parlament. Deputaţii vor să interzică legionarismul

Data publicării:
serban suru

Iniţiatorii proiectului, printre care şi fostul preşedinte PNL Crin Antonescu, propun interzicerea în viitor nu doar a acţiunilor, organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, dar şi a celor cu caracter „legionar". Ideea a fost aspru criticată de unul dintre liderii actualei Mişcări Legionare, Şerban Suru.

"Dănuţ Culeţu, deputat PNL: Vă consideraţi iniţiatorul mișcării legionare iniţiată de Corneliu Zelea Codreanu și continuată de Horia Sima?

Şerban Suru, lider al mişcării legionare: Da."

Afirmaţiile lui Şerban Suru din timpul dezbaterilor i-au revoltat pe parlamentari.

Mate Andras, deputat UDMR: Eu protestez. Deci, dacă se afirmă la microfonul Parlamentului, chiar într-o comisie așa ceva, îmi cer scuze, eu mă retrag. Mi se pare o ruşine să fiu în această comisie în asemenea condiții.

Şerban Suru spune că interzicerea organizaţiilor, a manifestaţiilor şi a simbolurilor legionare nu are niciun fundament. Aşa cum subliniază pe site, Mişcarea Legionară, care funcţionează după '89, nu are ideologie fascistă, nazistă, xenofobă sau rasistă. În plus, se arată pe site, niciun membru al Mişcării nu a suferit vreo condamnare penală şi nici nu a fost acuzat sau condamnat pentru acţiuni extremiste.

Şerban Suru, lider al mişcării legionare: Cineva încearcă să ne bage un cuțit pe la spate, după o activitate de peste 20 de ani în deplină legalitate cineva zice: nu, de acum încolo dumneavoastră sunteți un pericol, e adevărat că nu ați făcut-o timp de 20 de ani, dar avem noi garanția că o veți face de acum încolo. Mi se pare de un absurd total.

Dezbaterile asupra legii au fost, deocamdată, amânate. Proiectul de lege va intra în vigoare doar după ce va fi votat de Camera Deputaţilor şi apoi promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri