Exerciţiile militare de la Câmpia Turzii au loc în contextul în care situaţia din Ucraina rămâne tensionată.
Cele şase avioane F18 au fost până acum într-o bază NATO din Germania. Alianţa Nord Atlantică a decis să le trimită în România în urmă cu o săptămână.
Alte 16 aparate de zbor militare au fost trimise de Franţa şi Statele Unite în Polonia, iar în Lituania au ajuns 14 avioane de luptă, provenite din Statele Unite şi din Marea Britanie. Peste 30 de avioane NATO se află acum în apropiere de Ucraina. Oficial, misiunea aparatelor de zbor aceea de a survola spaţiile aeriene ale ţărilor de pe flancul estic al NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră.
„Intenţia guvernului nostru este de a consolida prezenţa canadiană în Europa, care trebuie să devină vizibilă în estul şi centrul Europei, pentru ca partenerii de acolo să fie asiguraţi că NATO îşi sprijină partenerii”, spune Lt.-Gen. Yvan Blondin, comandantul escadrilei canadiene.
Avioanele militare canadiene au venit în România fără rachete ataşate. Dar acestea pot fi montate în orice clipă, dacă situaţia o va cere.
Proiectat în anii '70, avionul F18 poate fi pilotat de o singură persoană, are două motoare foarte puternice şi poate atinge viteza de 1.800 de kilometri la oră. Poate transporta până la nouă rachete - aer-aer, aer-sol, inclusiv anti-navă sau nucleare.