Şapte oameni care hrăneau urşii pe un drum din Vrancea au fost amendați de jandarmi

Data actualizării: Data publicării:
ursoaica cu pui
Foto: Profimedia

Şapte persoane care au fost surprinse în timp ce hrăneau cinci urşi, pe DN2D, tronsonul Lepşa - Ojdula, au fost sancţionate de jandarmii montani, a anunțat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea.

„În cursul zilei de sâmbătă, jandarmii vrânceni au fost informaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112 că mai mulţi urşi se află pe partea carosabilă a DN2D, tronsonul Lepşa - Ojdula, în apropierea limitei de judeţ. Ajuns la faţa locului, echipajul de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lepşa a constatat faptul că şapte persoane hrăneau cinci exemplare de urs prezente în zonă. Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional conform Legii 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic”, se arată într-un comunicat al IJJ Vrancea, citat de Agerpres.

Jandarmii montani au intervenit pentru alungarea urşilor în fondul forestier folosind mijloacele din dotare, inclusiv spray-ul special utilizat în cazul acestor animale.

Jandarmii reamintesc populaţiei că, pe lângă pericolul iminent la care se expun hrănind animalele sălbatice, acest lucru reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 şi 1.500 de lei conform articolului 48 din Legea 407/2006.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri