Rusia: Scutul antirachetă de la Deveselu încalcă Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare

Data publicării:
Baza Militara Deveselu-1

 

Ne-am exprimat în mod repetat punctul de vedere și estimările în ceea ce privește planurile SUA privind scutul antirachetă și am subliniat că acestea contravin nevoii de întărire a securității și stabilității internaționale”, a spus Zaharova. „Cu toate acestea, SUA și aliații lor insistă să continue acest program periculos și cu caracter destabilizator, iar argumentele pe care le folosesc devin din ce în ce mai puțin credibile”, a adăugat oficialul rus.

În data de 18 decembrie lucrările de la Deveselu au fost definitivate. După testarea echipamentelor unitatea va deveni operativă în prima jumătate a anului 2016”, a declarat Zaharova. „Lansatoarele verticale MK 41 sunt parte a sistemului antirachetă de la Deveselu. Ele sunt folosite de navele marinei americane pentru a lansa rachete de interceptare și rachete Tomahawk cu rază medie de acțiune. Considerăm că apariția lor este o încălcare directă a prevederilor Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare”, a mai spus ea.

Acordul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA şi URSS în 1987 şi intrat în vigoare pe 1 iunie 1988, obligă ambele părţi să distrugă toate rachetele balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri