Ruine, rugină şi mizerie. Aşa arată hala pe care o cumpără Primăria Sectorului 3, un colos de beton şi fier de 60.000 de metri pătraţi, situat la periferia Capitalei. A aparţinut fostei uzine de ţevi petroliere, locul în care au muncit decenii întregi peste 10.000 oameni.
Construită în anii 30, Uzina Republica a ajuns cea mai mare fabrică de ţevi petroliere din România. Producea în perioada comunistă 200.000 de tone de ţevi anual.
După Revoluţie, uzina a început să acumuleze datorii. A fost apoi privatizarea care a dus-o direct în faliment. La zece ani de la acel moment, Primăria Sectorului 3 cumpără ce a mai rămas din fabrică. A luat în urmă cu jumătate de an terenul pe care se află hala, iar acum şi construcţia.
„Acum, după această jumătate de an să vină să ne spună că avem terenul de sub hală, trebuie să cumpărăm şi hala. După aia refacem hala, alte milioane. Şi am întrebat şi noi: la ce ne foloseşte nouă, în sectorul 3, un laminor?”, spune Honorius Circa, consilier în cadrul Primăriei Sectorului 3.
E o întrebare la care încă nu s-a găsit un răspuns concret. Acolo ar putea fi ridicat un parc tehnologic, dar primarul nu ştie să spună cu ce fonduri.
„Pe lângă parc tehnologic, acum avem deja un studiu care ne scoate în evidenţă tot ce se poate face acolo şi care ar fi cele mai mari oportunităţi. Sunt de făcut investiţii acolo şi trebuie să vedem în ce fel facem aceste investiţii”, spune primarul de sector Robert Negoiță.
Hala a costat 2,5 milioane de euro, adică în jur de 40 de euro pe metrul pătrat.
„În niciun caz nu ne apropiem de o valoare reală de piaţă de vânzare a clădirii edificate pe terenul respectiv. Ţinând cont de cum arată proprietatea, preţul este supraevaluat”, spune Simona Vlad, expert imobiliar.
Primăria a plătit alte cinci milioane de euro pentru terenul pe care se află hala. În total, achiziţia a ajuns la 7,5 milioane de euro.