Românii, solidari cu victimele de la Colectiv: Peste o mie de persoane, din mai multe oraşe, au participat la marşuri

Data publicării:
colectiv timisoara

Peste 100 de oameni au aprins lumânări în centrul Timișoarei. Printre cei prezenți s-au numărat și membrii unor trupe care au prieteni morţi sau răniţi în tragedia de la Bucureşti.

„Am un prieten care e în spital, operat”, a spus Teodor Pop, membru al trupei JazzyBIT.

Pun un omagiu pentru doi prieteni morți și încă doi în spital, care încă se luptă. Patru prieteni care au vrut să se distreze cu o zi înainte de Halloween”, a spus un alt tânăr.

La Brăila, 500 de oameni au participat la mitingul de comemorare a victimelor de la clubul Colectiv, care a avut loc în fața Primăriei.

Aproximativ 200 de băcăuani, impresionaţi și ei de tragedia din Capitală, au ieşit pe străzile oraşului.

„Suntem șocați de ceea ce s-a întâmplat la București”, a mărturisit un tânăr din Bacău.

„Am aprins lumânări pentru cei care au plecat, nu mai sunt în lumea noastră”, a spus și o femeie.

Şi la Braşov peste 100 de persoane, turişi şi localnici, au aprins lumânări în Parcul Central şi în Piaţa Sfatului.

„De câte sacrifii mai e nevoie, ca lucrurile să înceapă să meargă aşa cum ar trebui, într-o ţară noprmală?”, se întreabă o tânără brașoveancă.

Peste 200 de persoane s-au adunat şi în centrul oraşului Constanţa.

„E prea mult ceea ce s-a întâmplat şi aşa cum se întâmplă lucrurile în România nu mai merge”, a spus un bărbat.

„Suntem părinţi şi noi, la rândul nostru. Altceva nu se poate comenta”, a spus un alt constănțean.

Ieşenii s-au rugat şi ei pentru cei care şi-au pierdut viaţa în incendiu.

„Nu aveam cunoscuţi, dar am copii. Şi mă gândesc la cei care acum nu mai au”, a spus o tânără mamă.

La Craiova, oamenii au aprins sute de candele în Piaţa Prefecturii.

„Mesajul meu către tineri şi nu doar către ei este să nu uite niciodată ce s-a întâmplat”, a spus și o craioveancă.

Citiți și:

Militarii români din Afganistan, solidari cu victimele din Colectiv

Evenimentele din prima zi a tragediei din Colectiv

A doua zi după tragedie - explicații și bilanț în creștere

Concert cu 30 de morți în Colectiv | Comunicatul oficial al Primăriei sectorului 4

Tragedia din Colectiv, o lecție de viață. Românii cer să se pună preț pe siguranță

Mesajul președintelui către români: „Nu mai putem lăsa corupția să se întindă până ucide”

Specialiști în biochimie: Victimele de la Colectiv au murit din cauza acidului cianhidric

FOTO VIDEO. Aproximativ 12.000 de oameni au comemorat în stradă victimele din clubul Colectiv

Eroii de la clubul Colectiv. Au murit pentru ca alții să trăiască

Persoanele rănite în urma incendiului din Colectiv au nevoie de sânge

Proprietarii cluburilor din București, surprinși cumpărând extinctoare

O întâmplare „ciudată” povestită de un supraviețuitor al incendiului din Colectiv

Declarația martorului care spune că a fost primul care a anunțat Departamentul de Urgență

Incendiu în clubul Colectiv din Capitală. 27 de persoane au murit, 162 au fost rănite. Declaraţii cutremurătoare de la faţa locului. Cod roşu în spitalele din Bucureşti 

VIDEO. Declaraţii cutremurătoare ale martorilor la incendiul din clubul Colectiv: "Cine a fost mai tare trăieşte"

Incendiul din clubul Colectiv | Presa străină: Tragedia "a lăsat România uluită"

Martor la incendiul din clubul Colectiv, pentru Digi24: "Când a ajuns la tavan, focul s-a extins în 3 - 5 secunde, parcă era benzină"

Ce spun reprezentanţii firmei care au organizat show-ul pirotehnic din clubul Colectiv

VIDEO. Mobilizare fără precedent la Centrul de transfuzii din Bucureşti

Klaus Iohannis, la Spitalul Floreasca: Sunt cutremurat şi revoltat. Am indicii că nu au fost respectate reglementările legale

I. Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca: "Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli"

EXCLUSIV. Mărturie șocantă a firmei care a făcut antifonarea în clubul Colectiv

Dr. Monica Pop: „Am sperat că n-o să mai văd niciodată tragedia pe care am văzut-o la cutremurul din 77. Uite că se repetă”

Prevederi legale pentru spaţii în care au loc evenimente cu sute de persoane

GRAFICĂ Digi24. Momentul izbucnirii focului în club Colectiv

În Colectiv şi-a pierdut viaţa şi mama a cinci copii, angajată a clubului. Venise la muncă în locul unei colege



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...