Românii și bulgarii fac investiții pentru siguranța nucleară la granița celor două țări

Data publicării:
nuclear

15 județe și districte din România şi Bulgaria vor primi aparatură de detectare şi prevenire a accidentelor chimice şi nucleare în baza unui acord semnat între cele două ţări. Vizate sunt zonele care ar putea fi atinse de radiaţiile provenite în urma unui posibil accident nuclear.

Peste șase milioane de euro vor fi investiţi în următorii doi ani în aparatură de detectare a radiaţiilor nucleare sau chimice pe graniţa de sud a României. Vizate sunt judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa dar și opt districte ale vecinilor bulgari. În total peste cinci milioane de oameni locuiesc aici.

Cel mai mic accident nuclear sau chimic la centrala nucleară de la Kozlodui sau la cea de la Cernavodă ar pune serioase probleme autorităților în acest moment. Modul și procedurile de intervenție ale românilor și bulgarilor sunt total diferite. Dotările sunt și ele departe de a fi suficiente în cazul unui dezastru.

Mai exact, orice locuitor din orașele aflate pe malul Dunării, la granița cu Bulgaria, trebuie informat despre ce trebuie să facă în cazul în care unul dintre reactoarele centralelor nucleare cedează.

Regula este valabilă și pentru locuitorii din Cernavodă sau Constanța.

Conform legii, anual, cei care locuiesc în zone cu risc nuclear ar trebui instruiți întocmai cum să reacționeze în cazul unei urgențe de acest gen. În țări precum Statele Unite sau Japonia, două dintre cele mai mari puteri nucleare ale lumii, astfel de cursuri au loc încă de pe băncile școlii. România este pe locul 28 în lume printre țările care folosesc energia nucleară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri