Românii fac credite la bancă pentru băi de lux

Data publicării:
8122012 20bai-37631

Mariana și Dan Sablici fac parte dintre cei 100.000 de români care au decis anul acesta să apeleze la băncile pentru locuințe. Au împrumutat câteva mii de lei cu gândul că își vor reamenaja baia după ultimele tendințe. La fel procedează aproximativ 70 la sută dintre clienții băncilor care au oferte in acest domeniu, spun specialiştii de pe piaţă.

Aproape jumătate dintre creditele acordate au fost semnate de doamne. Tot ele aleg şi materialele de construcții, dar și obiectele sanitare.

Preocuparea românilor pentru amenajarea băilor a fost remarcată şi de companiile de pe piața bricolajelor.

„Clienţii se concentrează în mare parte pe baie. aici ne referim la căzi de baie, la accesorii şi ce se vede în ultimul timp că nu se mai uită clienţii atât de mult la preţ, adică raportul calitate preţ trebuie să fie foarte bun”, a declarat Lucian Corciu, director adjunct al unui magazin de bricolaje.

Studiile magazinelor de bricolaje arată că românii vor să economisească spaţiu, astfel că, în 30 la sută din cazuri ajung să înlocuiască vechea cadă din fontă cu o cabina cu duş cu hidromasaj.

Pentru a obține un credit cu o dobândă de cinci la sută, familia Sablici a fost nevoită ca mai întâi să economisească ceva bani. Apoi, statul roman le-a oferit, în fiecare an, bonus echivalentul în lei al sumei de 250 de euro. Bancherii spun că ajutorul financiar duce la relansarea pieței.

„Am posibilitatea să adun nişte bani şi să solicit şi să obţin un credit cu o dobândă foarte mică- practic cele mai mici dobânzi de pe piaţă. Am şi avantajul că vine şi prima de la stat, pe care mi-a acordă anual pentru economiile depuse într-un cont de economisire-creditare de până la 250 de euro anual, pe CNP”, a explicat Diana Engler, director unitate bancară.

În România există doar două bănci pentru locuinţe. Ele oferă cele mai mici dobânzi, iar statul contribuie anual la economiile clienților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...