România se pregătește de cel mai mare exercițiu NATO. Peste 2.200 de militari din mai multe state şi 135 de mijloace tehnice vor participa, timp de două săptămâni, la exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24”, care se va desfăşura Marea Neagră, în zona costieră şi în Delta Dunării, anunță MApN.
Ministerului Apărării Naţionale a transmis, vineri, că Forţele Navale Române organizează, în perioada 8 - 21 aprilie, exerciţiul multinaţional „Sea Shield 24”, la care vor lua parte 12 state aliate şi partenere, precum Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Regatul Ţărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
“Peste 2.200 de militari şi 135 de mijloace tehnice (27 de nave maritime şi fluviale, 17 aeronave şi 91 de autovehicule şi ambarcaţiuni) se vor antrena în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu şi în Delta Dunării, pentru misiuni de combatere a activităţilor ilegale pe mare şi fluviu, controlul maritim şi fluvial, căutare şi salvare pe mare, acordarea asistenţei unei nave aflate în dificultate şi asigurarea securităţii la nivelul infrastructurii critice”, au transmis reprezentanţii MApN.
Exercițiul NATO vine în contextul în care o dronă marină a fost găsită lângă Tuzla în această săptămână.
Va fi folosită doar flota României, pentru că țările NATO nu au voie să aducă nave de război în Marea Neagră, Turcia nu permite acest lucru.
Ceremonia de deschidere a exerciţiului va avea loc pe 8 aprilie, între orele 08.50 - 10.00, în portul Constanţa, la Terminalul Pasageri.
Editor : M.I.