Româncă ucisă de soț în Spania. Crima a îngrozit o comunitate întreagă
Data publicării:
Moartea brutală a unei românce cutremură o comunitate din sudul Spaniei. Femeia de 53 de ani, imobilizată în scaunul cu rotile, a pierit după ce soțul de 55 de ani, și el tot român, a lovit-o în repetate rânduri cu un ciocan.
Cuplul era cunoscut în cartier pentru certurile frecvente, dar nimeni n-a crezut că situația va ajunge atât de departe. Vecinii povestesc că trăiau modest, femeia era cunoscută serviciilor sociale din 2014.
Anchetatorii spun că după ce a omorât-o, bărbatul a încercat să se sinucidă. Acum este în arest preventiv. Le-ar fi spus polițiștilor că a recurs la gestul criminal pentru că nu mai aveau din ce trăi.