Reprezentantul românilor din Serbia, despre diplomaţii români: Luaţi-i acasă, ne-au făcut mult rău

Data publicării:
predrag balasevic captura youtube

 

Vicepreşedintele Asociaţiei pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia - Ariadne Filum din Serbia, Predrag Balaşevici, a vorbit despre diplomaţii români trimişi în această ţară, care „au făcut mari probleme”.

Vă rog, luaţi-i acasă din Serbia, pentru că aceşti oameni ne-au făcut mult rău nouă. Şi au făcut mult rău şi României, pentru că atunci când vin şi vorbesc împotriva Bisericii Ortodoxe Române, împotriva părintelui Boian Alexandrovici, care a făcut mari sacrificii ca să se ţină slujba în limba română în Timoc. Aceşti oameni nu trebuie să mai fie la posturi”, a spus Balaşevici.

Potrivit acestuia, nici alte autorităţi din ţară nu au făcut nimic pentru respectarea drepturilor românilor din Serbia, deşi la toate întâlnirile se vorbeşte despre strategia României faţă de comunităţile istorice şi respectarea drepturilor românilor din jurul României.

Săptămâna trecută, când s-a inaugurat noul Guvern al Serbiei, premierul l-a invitat în Parlamentul Serbiei pe domnul Victor Ponta. El a fost prezentat ca un prieten bun al Serbiei şi al premierului Serbiei. Eu mă întreb, când a fost domnul Ponta premierul României ce a făcut el pentru românii din Timoc? Dar, având în vedere că a fost prezent în Parlamentul Serbiei şi s-a vorbit atât de frumos despre el, se pare că el a făcut alte lucruri, care se pare că le plac sârbilor, dar sincer să vă spun, noi nu putem spune nimic bine despre ceea ce a făcut el şi alţii. Românii din Serbia de Răsărit, din Timoc, nu au nici un drept astăzi: sunt fără şcoli, fără biserici, fără media. Şi mă întreb ce face România ca să sprijine această comunitate, care niciodată în istoria românilor din Timoc nu a fost sprijinită şi mă întreb de ce?”, a continuat Predrag Balaşevici, care este şi liderul Partidului Neamul Românesc din Serbia.

Balaşevici vine la Izvoru Mureşului din anul 2000, de când era student, şi de fiecare dată a atras atenţia asupra situaţiei românilor din Serbia şi a problemelor lor.

Noi suntem astăzi lăsaţi singuri, suntem lăsaţi de România. Noi nu mai sperăm nimic. Noi am venit astăzi aici să vă spunem cum sunt lucrurile, dar sincer să vă spun eu nu mai sper nimic. Nu mai aştept nimic din partea României. Timpul trece foarte repede. Noi, românii, fără şcoli în Timoc, fără Biserică Ortodoxă Română, nu putem să rezistăm să ne păstrăm limba, cultura, identitatea noastră de acolo. Cum am reuşit să o păstrăm sute de ani, asta este un miracol şi este poate ciudat pentru unii. Dar astăzi, în globalizarea asta în care suntem, există un foarte mare pericol şi poate nu atât de curând, dar într-o perioadă mai lungă nu ştiu dacă o să mai vorbim despre românii din Timoc”, a mai spus reprezentantul românilor din Valea Timocului.

El a acuzat că demnitarii din ţara noastră nu susţin drepturile etnicilor români de pe Valea Timocului.

Eu nu am văzut niciun demnitar român să vorbească ceva despre drepturile românilor din Serbia şi să spună noi nu putem să fim de acord să se deschidă capitolele 23, 24, unde este vorba despre justiţie şi drepturile omului şi ale minorităţilor, până nu vedem concret că Serbia îşi schimbă poziţia şi atitudinea faţă de românii, de vlahii din Timoc. Am văzut doar că România este de acord, cum este de acord de fiecare dată în sprijinirea Serbiei în drumul ei spre UE. Da, noi românii din Serbia dorim ca Serbia să intre în UE, dar dorim să intrăm şi noi cu drepturile noastre elementare, să avem şcoală în limba română, să avem slujbă în limba română şi să avem mass-media”, a conchis Predrag Balaşevici.

În Valea Timocului trăiesc aproximativ 300.000 de români/vlahi.

Universitatea de Vară se desfăşoră la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita, până în 21 august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...