Referendumul privind câinii maidanezi a fost anulat în şedinţa Consiliului General

Data publicării:
cainia maidanezi mediafax

Din cei 34 de consilieri, 28 au votat pentru anularea referendumului, care fusese anunţat pentru Bucureşti, în 6 octombrie.

La ședința în care s-a aprobat cererea de anulare a referendumului au participat toți consilierii generali, cu excepția celor de la PPDD, care au părăsit sala.

Cheltuielile pentru acest referendum s-ar fi ridicat la un milion și jumătate de euro.

Era inutil și nu mai avea sens, în acest moment. Sperăm că legea să fie promulgată cât mai repede. Ne-am apucat să îi adunăm. Nu ne repezim în ei înainte de lege”, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, după ședința Consiliului General al Bucureștiului.

Soarta maidanezilor a fost decisă marţi în Camera Deputaţilor. Aleşii au adoptat, cu majoritate de voturi, legea care permite eutanasierea câinilor care nu sunt revendicați sau adoptați în 14 zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri