Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Comunicare a trimis o a doua scrisoare Guvernului de la Bucureşti. Prima a fost expediată în urmă cu două săptămâni, la apariţia proiectului de modificare a legii audio-vizualului, retras ulterior.
„Principala observaţie este că ordonanţa n-a fost supusă procesului de consultare publică şi că autorităţile în domeniu nu au fost implicate în această decizie. În actuala formă, ordonanţa este nefavorabilă industriei din care fac parte, a agenţiilor de publicitate”, a transmis Dominic Lyle, director general EACA.
Asociaţia europeană reclamă faptul că ordonanţa de urgenţă introduce un mod incorect de lucru între agenţiile de publicitate şi radiodifuzori.
„Elimină posibilitatea ca agenţiile să negocieze achiziţia de spaţiu de publicitate în baza experienţei pe care o au. Asta le dă radiodifuzorilor libertatea de a controla modul în care alocă spaţiu de publicitate agenţiei, în funcţie de bugetul cheltuit. Ceea ce este incorect. Este o distorsiune a pieţei, a regulilor corecte de concurenţă”, consideră Dominic Lyle.
CE: Comisia va studia în amănunt textul legislativ
Reprezentanţii europeni ai agenţiilor de publicitate mai spun că nu înţeleg urgenţa adoptării ordonanţei care modifică legea audiovizualului. Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Comunicare a trimis scrisoarea adresată aurotităţilor române și Comisiei Europene. Reprezentanţii asociaţiei spun că vor astfel să atragă atenţia instituţiilor europene asupra legislaţiei româneşti.
Comisia Europeană este la curent cu adoptarea acestei ordonanţe, arată purtătorul de cuvânt al comisarului pentru societate informaţională, Neelie Kroess.
„După ce textul legislativ va fi primit şi tradus, Comisia îl va studia în amănunt şi de urgenţă pentru a vedea dacă este sau nu în concordanţă cu legislaţia europeană”, se arată în răspunsul trimis de Comisia Europeană pentru Digi24.