Întrebat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce veşti mai are de la Constantinescu, Mazăre a spus că a mai vorbit cu el şi că, din câte ştie, acesta aşteaptă "să intre din nou în operaţie, să îi scoată punga de puroi".
Edilul a precizat că Nicuşor Constantinescu nu poate fi considerat o persoană periculoasă, de vreme ce autorităţile americane i-au prelungit acestuia viza cu încă trei luni, ca urmare a documentelor medicale pe care le-a prezentat.
În 13 august, Radu Mazăre susținea că Nicușor Constantinescu are o nouă infecție în urma intervenției chirugicale suferite în SUA și din acest motiv nu poate începe radioterapia.
Tot primarul Constanţei declara, la 5 august, că l-a sfătuit pe Constantinescu, să vină în țară dacă îi permite starea de sănătate, iar dacă nu, atunci să rămână în SUA până când se va însănătoși.
Tribunalul Bucureşti a dispus, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Decizia a fost menţinută de CAB, la 7 august. CAB a arătat, în motivarea deciziei, că apărarea lui Constantinescu nu s-a bazat pe înscrisuri medicale credibile care să arate că "inculpatul se afla internat în stare gravă într-un spital din New York", la momentul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.