Alte 11 lucrări privind remedierea avariilor sunt în curs de desfășurare, iar restul de zece urmează să fie efectuate de firme specializate, mai anunță RADET.
„Începerea lucrărilor de revizie tehnică a fost afectată de lipsa fondurilor, care a dus la întârzieri în aprovizionarea cu anumite categorii de materiale, de numărul mare de avarii neprogramate apărute și care s-au impus a fi remediate, precum și de decalajul dintre data planificată pentru începerea reviziei (15 aprilie) și data de sistare efectivă a furnizării agentului termic pentru încălzire, respectiv data de 27 aprilie”', se arată în comunicat.
Pe 27 iulie, RADET București a obținut suspendarea provizorie a executării silite impuse de către ELCEN până la judecarea pe fond a contestației la executare.
Potrivit RADET, lipsa investițiilor majore necesare efectuării lucrărilor de reabilitare a rețelei de termoficare duce la posibilitatea producerii unor noi avarii în perioada următoare. Rețeaua de termoficare a municipiului București are durata de funcționare depășită. Aproape 800 de kilometri de conductă de rețea primară de transport apă fierbinte și aproximativ 1.800 de kilometri de rețea secundară de distribuție a apei calde de consum și a agentului termic de încălzire au o vechime de peste 20 ani, susține sursa citată. Dispeceratele RADET și echipele de intervenție vor funcționa în regim permanent pentru soluționarea oricăror probleme apărute în teren.
Pentru informații suplimentare, bucureștenii au la dispoziție numărul de telefon cu apelare gratuită din orice rețea Telverde 0800.820.002.
De asemenea, bucureștenii pot consulta informațiile de pe site-ul public www.radet.ro, unde la secțiunea "Opriri furnizare agent termic" sunt anunțate în timp real opririle în furnizarea apei calde și a agentului termic.