Protest pentru aeroport: Cumnata mea ajunsese în Spania și eu eram încă pe Valea Prahovei

Data publicării:
protest brasov

„Vrem aeroport la Brașov, vrem aeroport la Brașov!”. Asta strigau cei care au protestat în faţa Prefecturii Braşov. Participanţii au venit cu baloane care formau un avion şi trolere.

Protestatari:

  • M-am simțit frustrată în momentul în care am dus-o pe cumnata mea la aeroport, care pleca în Spania, ea își bea cafeaua acasă și eu încă eram pe Valea Prahovei.
  • Am mers zece ani în București și plec de acasă cu cinci ore ca să ajung să mai stau trei ore în București. Și de-aia vrem și noi aici cum are Bucureștiul, Timișoara, Clujul, toate orașele.
  • Cum poți să traversezi Atlanticul în cinci ore și jumătate și să faci tot atâta până la aeroport?.

Oamenii au avut un mesaj clar pentru politicienii locali, care au avut interzis la protest.

Radu Hossu, organizator protest: Suntem în stradă aici inclusiv să îi presăm pe parlamentarii de Brașov să facă lobby, să pună presiune pe Guvern și să ofere fonduri pentru aeroportul din Brașov.

Adrian Veștea, președintele CJ Brașov: Miercuri primim proiectul tehnic pentru căile de rulare, am avut partea de procedură de achiziție, iar ulterior a trebuit să se elaboreze acest proiect, să se facă ridicări topografice, studii geo și absolut tot ceea ce trebuie. De asemenea, în paralel, am început revizuirea planului de urbanism zonal.

Un alt reproş al protestatarilor - deşi contrucţia aeroportului a început acum mai mult de zece ani, autorităţile nu precizează exact stadiul în care sunt lucrările.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri