Propunere pentru funcția de ministru al economiei. Cine este Andrei Gerea

Data publicării:
andrei gerea-1

Primul său loc de muncă a fost ca electronist automatizări, la Automatica SA.

Andrei Gerea are o vechime de 23 de ani în PNL, ocupând pe rând funcţiile de vicepreşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar Bucureşti, secretar Relaţii Interne al aceleiaşi organizaţii şi apoi vicepreşedinte. În perioada 1994 - 1996 a fost vicepreşedinte al TNL Bucureşti, vicepreşedinte al PNL sector 1, iar din 2002 este vicepreşedinte al PNL Argeş, informează Mediafax.

Ca activitate profesională, a început în 1987 ca electronist automatizări la Automatica SA, apoi în perioada 1988 - 1992 a fost electronist la ICE Felix Computers SA, timp de un an director comercial la Van Soestbergen SRL, între 1993 şi 1997 merceolog la Industrialexport. În intervalul 1997 - 2002 a fost manager realţii cu clienţii la Eximbank România, iar între 2000 şi 2001 a ocupat un post similar la Emporiki Bank, aceeaşi poziţie deţinând-o şi în perioada 2002-2004 la Alpha Bank. Totodată, a fost şi director de sucursală la Banca Ţiriac, filiala Piteşti.

În 1996 - 2000 şi 2000 - 2004 a fost consilier local la sectorul 1, iar în perioada 1998 - 2000 a fost şi membru al Consiliului de Dezvoltare Regională Bucureşti - Ilfov. În perioada 1999 - 2000, Gerea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Poşta Română SA.

Andrei Gerea a făcut parte, până la nominalizare, din comisia specială pentru Roșia Montană. La 18 septembrie, Gerea a declarat că susţine ideea deplasării membrilor acestui for la Roşia Montană. „Eu sunt pentru o deplasare, să discutăm, să vedem care e stadiul. Până la urmă, înţeleg din imaginile pe care le-am văzut, că este o problemă ecologică în vigoare, lucru de care nu prea se vorbeşte(...) Înainte să înceapă tot tărăboiul acesta am solicitat la comisia economică, unde am depus o hârtie oficială din partea grupului PNL, în care am solicitat inclusiv o deplasare", spunea Gerea.

Liderul deputaţilor PNL sublinia că principala problemă a proiectului de lege este legată de regimul exproprierilor şi cel al garanţiilor oferite statului: „Singura problemă pe care o avem noi este cu rostul legii în Parlament, dar în ceea ce priveşte proiectul în sine ne interesează să vedem în primul rând garanţiile de mediu - concrete, nu vorbe - situaţia exproprierilor sau calitatea de expropriator pe care ar avea-o Gabriel Resources, lucru cu care noi nu suntem de acord. Nu suntem de acord ca o firmă privată să exproprieze, numai statul român poate să facă acest lucru (...) Rămâne discuţia legată de redevenţe, de ce câştigă statul român, de garanţii, pentru că un 25% participare poate să însemne aproape zero, în condiţiile în care nu ştiu ce contracte de management se fac, şi banii se duc frumos în altă parte şi ne trezim că nu avem profit pe măsură", spunea Gerea.

Potrivit declarației de avere depusă în iunie 2013, Andrei Gerea are un apartament de 101 metri pătrați în Pitești, cumpărat în 2005, o casă de 220 metri pătrați în Ștefănești, Argeș, cumpărată în 2007. Are deschise două credite pe 20 de ani, unul de 55.500 euro, intervalul 2005-2025, altul de 116.000 euro, intervalul 2007-2037

Este căsătorit și are doi copii.

Andrei Gerea a fost propus oficial astăzi pentru funcția de ministru al economiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri