Proiectul de rectificare bugetară, discutat în şedinţa de Guvern de astăzi

Data publicării:
RECTIFICARE BUGETARA 18 gov.ro

 

Foto: gov.ro

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu a declarat pe 3 august, că proiectul de rectificare va fi adoptat pe 10 august. ”Proiectul de rectificare se află în acest moment în dezbatere publică, în procedură de transparenţă decizională. Va fi adoptat în şedinţa următoare de Guvern, pe 10 august. Până acum nu e varianta finală. El este pe site-ul Ministerului de Finanţe. Este important de spus că este o rectificare pozitivă, cel puţin în proiect până acum", a declarat Iolu.

Proiectul prevede majorarea încasărilor şi a cheltuielilor bugetare cu 2,92 miliarde lei (655 milioane euro), din care cei mai mulţi bani sunt alocaţi către ministerele Muncii, Internelor, Sănătăţii şi Educaţiei, în timp ce cele mai mari tăieri sunt prevăzute la Transporturi. Majorarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare înseamnă menţinerea deficitului bugetar la nivelul programat în buget, de 2,8% din produsul intern brut (PIB) pe cash şi de 2,95% din PIB după standardul european ESA.

"Precizăm că proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetelor asigurărilor sociale", a menţionat Ministerul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor justifică majorarea în principal prin revizuirea în creştere a valorii PIB pe 2016, de la 746,6 miliarde lei până la 757 miliarde lei.

Un al treilea proiect de ordonanţă ce ar putea fi luat în discuţie de către Guvern vizează modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr.54/2016 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate încadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România, prin reformarea sistemului de control al tuberculozei şi consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic şi tratament şi abordarea nevoilor grupurilor de populaţie cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015- 31 martie 2018, implementat de Fundaţia Romanian Angel Appeal.

La capitolul ”proiecte de Hotărâre” figurează un proiect de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 a Societăţii Cuprumin Abrud.

Cabinetul va lua în discuţie şi câteva memorandumuri. Unul vizează aprobarea Planului naţional de acţiune 2016-2018 pentru implementarea angajamentelor asumate prin Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă, iar altul lansarea Ghidului Investitorului Străin 2016- MADE ÎN ROMANIA, elaborat de InvestRomania.

sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri