Cosmin Şerbănescu va fi prezentat Tribunalului Capitalei, sâmbătă, cu propunerea de arestare preventivă.
Potrivit Parchetului instanţei supreme, prodecanul de la Finanţe-Bănci este urmărit penal pentru şase infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă.
Acesta, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, ar pretins şi primit de la studenţi sume între între 400 de lei şi 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate, în formă digitală, susţin anchetatorii.
Procurorii mai spun că Iuliu Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă.
De asemenea, prodecanul „a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă”, susțin procurorii.
În acest dosar, anchetatorii au făcut, vineri, trei percheziţii în Bucureşti, la locuinţa Iuliu Cosmin Şerbănescu, la biroul acestuia din cadrul facultăţii şi la sediul ASE.