Principesa Margareta şi Principele Radu, primiţi de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham
Data publicării:
"Aflaţi în Marea Britanie pentru o vizită de cinci zile, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României au fost primiţi marţi, 12 februarie 2013, la Palatul Buckingham, de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Majestatea Sa a oferit un prânz privat Altetelor Lor Regale", se arată într-un comunicat.
Vizita la Londra este a doua vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2013.
"În zilele de 8 şi 9 februarie, Majestatea Sa Regele Mihai I, însoţit de Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae, au vizitat Cetatea Vatican, unde au participat, în prezenţa Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, la aniversarea a 900 de ani de la recunoaşterea Ordinului Suveran de Malta", informează site-ul oficial al Familiei Regale.