Primarul din Peștera, județul Constanța, vrea să mute localitatea în Tulcea

Data publicării:
52efc62f95f9cfd461000002

Comuna Peştera ar putea rămâne în judeţul Constanţa doar din punct de vedere geografic. Primarul din localitate spune că nu mai vrea să aparţină de Consililul Judeţean Constanţa, pentru că instituţia nu i-a mai dat bani de investiţii de şase ani. Edilul ştie deja ce are de făcut.

„În primă fază facem notificare către aceste hotărâri, apoi vom contesta în contencios administrativ, apoi urmează un protest pe 1 aprilie în fața Consiliului Județean Constanța. Apoi, în ultimă fază, este organizarea unui referendum”, a spus Valentin Vrabie, primar Peştera.

Supărarea primarului este cu atât mai mare cu cât, susţine el, este singura comună din judeţ care nu primeşte bani de la CJ Constanţa. Şi, deşi mutarea administrativă în judeţul Călăraşi sau judeţul Ialomiţia ar fi mai la îndemână, primarul spune că prima sa opţiune este Tulcea. Oamenii din comuna Peştera sunt total de acord cu primarul.

„Noi vom fi de partea domnului primar și vom ieși cu toții la protest, iar dacă nu se va rezolva nici așa vom merge cu toții la referendum, ca să se facă tot ce este mai bine pentru comună”, a spus o localnică.

Specialiştii spun că, din punct de vedere legal, primarul îşi poate îndeplini dorinţa, însă nu fără dificultăţi.

„Sunt foarte multe demersuri politice, politico-administrative, care ar costa enorm”, a spus Sorin Calafus, avocat.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa nu au dorit să comenteze intenţia primarului din Peştera.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretele imobiliare din România ale Regelui Charles dezvăluite de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...