Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții FMI

Data publicării:
Klaus Iohannis primele declaratii de la Cotroceni 12 ianuarie 2015 - presidency 3 -1

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit luni, 9 februarie a.c., la Palatul Cotroceni, misiunea delegaţiei comune a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.
În cadrul întrevederii,
Preşedintele României fost informat de către reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale cu privire la stadiul Acordului cu România și la concluziile actualei misiuni comune a celor trei instituții internaționale. Au fost prezentate principalele măsuri privind reformele structurale care au făcut obiectul evaluărilor şi negocierilor cu Guvernul, atât cele asupra cărora s-a ajuns la un acord, cât și cele asupra cărora urmează să se decidă în lunile următoare.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și-a exprimat speranța că, în contextul viitoarei misiuni a delegaţiei, discuțiile dintre autoritățile române și instituțiile financiare internaționale vor reflecta progrese mai semnificative, care să se concretizeze în încheierea cu succes a Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. ”, se arată în comunicatul Președinției.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri