Preşedintele Traian Băsescu şi-a numit rivalul în funcţia de premier, scrie France Presse. Preşedintele român a înlăturat astfel temerile referitoare la apariţia unei noi crize politice, foarte probabilă dacă şeful statului ar fi refuzat această numire, comentează ziariştii agenţiei franceze.
Prim-ministrul român, social-democratul Victor Ponta (...), este un lup tânăr al politicii, acuzat de adversarii lui de dublu limbaj în privinţa respectării valorilor europene. (...) În interiorul USL, domnul Ponta este văzut de analişti ca liderul mai moderat şi mai proeuropean decât liberalul Crin Antonescu,scrie AFP.
Traian Băsescu a evitat să anunţe personal desemnarea noului prim ministru şi a lăsat în seama serviciului său de presă să dea un comunicat, completează agenţia franceză
Nominalizarea nu este o surpriză, în ciuda faptului că preşedintele a lăsat să se înţeleagă, în repetate rânduri în timpul campaniei electorale, că nu îl va desemna din nou pe Victor Ponta ca premier. Decizia de astăzi înseamnă însă că cei doi inamici vor fi obligaţi să coabiteze în viitorul apropiat, în ciuda diferenţelor dintre ei, scrieDeutsche Welle.
Este o numire care înlătură, pentru moment, îngrijorările provocate de ameninţările la stabilitatea ţării, scrie presa internaţională.
Bloomberg susţine că animozitatea dintre cei doi lideri de la Bucureşti a otrăvit atmosfera politică din România de luni de zile. Conflictul a ajuns la apogeu în vară, când Victor Ponta a încercat, fără succes, scrie agenţia americană, să îl suspende pe Traian Băsescu. Şi Reuters insistă pe relaţia proastă dintre preşedinte şi premier, care ar putea face ca parteneriatul lor să nu reziste.